Ce bine e să fii bine!

Ce bine e să fii bine! Să bați pașii pe străzile pe care acum le colinzi doar de două ori pe an. Pentru a ți se confirma și medical că ești, în continuare, bine.

Cum ți se îndulcește auzul când ți se spune că analizele sunt… foarte bune! Ți se îndreaptă automat coloana și umerii se așază mai demn, mai blând și trainic. În corp simți fiori de lumină.

Iar privirea… Doamne, cum începe să sclipească! Fără să o poți controla. Nu te vezi în oglindă, dar îți este reflectată în zâmbetul celui din fața ta. Care parcă zâmbește și el de dragul tău. De dragul sănătății și al bucuriei tale.

Te uiți în jur și spitalul se transformă. Țâșnește din tine viața și îl inundă și pe el. Iar acum, oriunde privești, vezi seninătate pe chipuri. Oamenii îți salută reușita prin încuviințări tăcute. Sau exprimate, dacă ai apucat să intri în vorbă cu cineva în sala de așteptare.

Îți vine să ieși țopăind în ploaie. Nu mai scoți umbrela, deși o ai și vrei doar să respiri aer curat în pas grăbit. Sau chiar alergând pe acea pantă emblematică de la oncologie până în centru, inspirând și expirând bucurie. Că doar asta simți că ai în plămâni acum.

Te privești în vitrinele magazinelor și zărești un zâmbet fără margini care trece dincolo de ele. Afară e cât se poate de înnorat și posomorât, dar tu vezi soare. Căci asta ai în suflet.

Și nu e vorba că ai fost extrem de îngrijorat până atunci. Nici că așteptai acest răspuns cu sufletul la gură. Doar că, ceva se întâmplă în seara dinainte de control. Și în ziua cu pricina. Când te pui în pat, începe să se deruleze filmul amintirilor și reapar fluturii în stomac.

Adormi, apoi, cu rugăciunea în suflet, iar dimineața gândurile se lovesc între ele cu o viteză fulgerătoare. Fiecare se îndreaptă în altă direcție tocmai pentru a evita destinația la care ele știu că trebuie să ajungi. Și, la un moment dat, le strângi pe toate și le redirecționezi acolo. Căci realizezi că, oricât te-ai feri, acolo e tot ce contează acum.

Și te ridici din pat cu toți îngerii de mână. Iar liniștea se instalează în toate fibrele din corp. Doar așa ieși pe ușă. Și doar așa intri pe ușa spitalului. Căci, fără acea liniște, nimic nu are rost.

Iar acolo totul se desfășoară conform unui vârtej ce acum îți pare domol. Simți că nu ești singur. Iar când ajungi în cabinet și ești întâmpinat de zâmbete, știi că oamenii zâmbesc pentru că înainte a zâmbit Dumnezeu.

Și liniștea se amplifică până devine bucurie. Iar mai târziu, când îți dai voie, bucuria se transformă în lacrimi de recunoștință. Și de strălucire care iese din tine. O strălucire pe care azi am văzut-o pe cer. Noaptea. Așa a arătat luna și așa a arătat sufletul meu. Doamne, ce bine e să fii bine!